„Portocaliu”, carte semnată de Anda Simion, este un amestec de poveste, lirism și reflecție despre timp, iubire și căutări. În acest interviu, autoarea vorbește deschis despre inspirația care a stat la baza romanului său, despre rolul tradiției în literatură și despre felul în care lectura poate deveni un sprijin în viața de zi cu zi.

Reporter: Anda, cum s-a născut Portocaliu? Ce te-a inspirat să scrii această carte? 

Anda Simion: Mereu mi-am dorit să scriu un roman. După ce am devenit mămică, pe vremea când Ilinca, fetița mea, încă era un bebeluș care dormea destul de mult, l-am început. Mă gândeam că voi avea timp și simțeam că am liniștea interioară necesară. L-am început, dar a urmat apoi o pauză lungă de câțiva ani, căci nu îmi găseam niciodată timp. Până mi-am făcut propriul timp, căci mi-am dat seama că timpul nu se îmblânzește singur. Cât despre ce m-a inspirat… În anii facultății, în București, mergeam uneori la niște concerte de muzică de cameră la Palatul Șuțu, lângă Universitate. Uneori, scriam câte ceva pe o foaie, în timpul concertului. Aveam un obicei, după concert treceam pe la un anticariat care se afla în pasajul de la metrou și, uneori, lăsam foaia într-o carte de acolo, la întâmplare. Așa mi-a venit ideea cu fragmentele găsite în cărțile din bibliotecă. Restul poveștii nu a fost schițat de la început, ci s-a conturat pe măsură ce scriam. Au existat mai multe variante de evoluție a intrigii.

Reporter: În ce fel crezi că Portocaliu reflectă lumea în care trăim? Ce mesaje sau valori ai dorit să transmiți cititorilor?

Anda Simion: Portocaliu nu e chiar un roman, în sensul strict al temeiurilor literare. E un amestec între narativ, liric și eseistic, dacă mă gândesc bine. Nu am luat în calcul constrângerile acestor legi ale construcției literare, eu am vrut să scriu o poveste care să ajungă la cititori și, în ea, să înglobez, într-un fel, și propria mea perspectivă asupra vieții, asupra iubirii, asupra timpului, asupra căutărilor noastre, ca oameni. Cred că marele mesaj pe care am vrut să îl transmit e că e firesc să avem frământări și căutări, dar că fericirea noastră stă în a ști să ne bucurăm de ce suntem și de ce este.

Reporter: Cum ai descrie procesul creativ? Ai un ritual special când scrii sau un loc preferat unde te simți cel mai inspirată?

Anda Simion: Mereu spun că aș vrea să stau pe o insulă, în Grecia, una mai puțin bătătorite, și să scriu. Așa ar putea arăta viața mea, dacă ar coborî din imaginație. Între timp, scriu la un laptop, în sufragerie, la un birou așezat lângă fereastră, cu o cafea lângă mine și cu cei trei pisici dormind sau miorlăind leneș de pe canapea.

Reporter: Ce rol joacă tradiția și trecutul în opera ta? Consideri că există elemente clasice care rămân mereu actuale?

Anda Simion: Cred că lucrurile pe care le încadrăm la clasic sunt cele nemuritoare. Mi-aș dori să am ceva clasic în ceea ce scriu, căci înseamnă că aș trece testul timpului. Sau, mai degrabă, al timpurilor. M-au bucurat foarte mult cuvintele unei cititoare care scria, acum câteva zile, după ce îmi citise romanul, că a dat, pe neașteptate, peste un clasic contemporan. A fost foarte generoasă! 

Reporter: În lumea literaturii contemporane, cum vezi poziția Portocaliu? Crezi că mai există loc pentru povești scrise în ritmul și tonul clasic?

Anda Simion: Cred că există loc pentru toate pe rafturile librăriilor și ale bibliotecilor. Important e sa avem povești și să recurgem la ele. Să deschidem o carte și să îi dăm o șansă. Din nefericire, România e la coada clasamentului în ceea ce privește lectura unei cărți. Aș fi onorată ca Portocaliu să cucerească inimile cât mai multor cititori.

Reporter: Ce lecții de viață speri ca cititorii să păstreze după ce termină cartea?

Anda Simion: Am răspuns, într-un fel, mai sus, când am vorbit despre mesajul care mi-aș dori să ajungă la ei. Să învețe să se bucure de viață și să înțeleagă că nu există mereu răspunsuri, dar, cu toate astea, să nu înceteze să pună întrebările.

Reporter: Ți-ai imaginat vreodată adaptarea Portocaliu în alte forme artistice? Teatru, film, poate muzică?

Anda Simion: Îmi spunea cineva că i se pare o poveste care ar merge ecranizată. Eu nu m-am gândit la asta. Dar sigur că mi-ar plăcea să găsească noi forme artistice prin care să ajungă la oameni. Mă gândeam zilele trecute că mi-ar plăcea să ajungă într-un format audio, fie citită, fie sub formă de teatru radiofonic. 

Reporter: Cum crezi că literatura poate ajuta în rezolvarea problemelor sociale sau personale?

Anda Simion: Literatura ne ajută să ne exersăm simțul critic și capacitatea de introspecție. Cred că este un instrument esențial în dezvoltarea noastră, ca oameni. Literatura are o valoare extraordinară pentru educație. Și avem nevoie de educație ca de aer. Avem nevoie să gândim cu propriile minți. 

Reporter: Anda, ai un autor sau o carte preferată care te-a influențat în mod special?

Anda Simion: Cartea mea de căpătâi este Magicianul, de John Fowles, pe care mi-a sugerat să o citesc profesoara mea de română, în clasa a IX-a. A fost o revelație și ea mi-a insuflat, real, apetitul pentru literatură. Dar, în general, iubesc autorii sud-americani, iubesc realismul magic și imaginația luxuriantă care își lasă amprenta asupra operelor din această oază geografică a literaturii. Și cred că influența lor se simte și în stilul meu.

Reporter: Ce sfat ai pentru tinerii scriitori care își doresc să păstreze vie flacăra tradiției literare?

Anda Simion: Sfatul meu pentru orice tânăr scriitor e să scrie, în primul rând, pentru sine, pentru a rămâne autentic. Autenticitatea este cea care ajunge, cred eu, la cititor. Să nu caute rețete de succes. Să își creeze propria rețetă. Și să se bucure de proces. Să se bucure de momentele când se așază la birou și încep să scrie.